SCJU Sibiu organizeaza in data de 22 august 2015, ” Ziua Portilor Deschise”. Prin urmare, toti cei interesati de activitatea spitalului sunt invitati sa participe la acest eveniment.
Program de vizitare
Circuit de vizitare a sectiilor SCJU Sibiu (cu exceptia celor cu risc de transmitere a bolilor infecto-contagioase) intre orele 9.00-12.00.
In cadrul sectiilor vor fi prezenti medicul sef de sectie, asistentul sef sau inlocuitorii desemnati ai acestora, care vor furniza celor interesati informatiile despre specificul si activitatea sectie.
De asemenea, in cadrul evenimentului vor fi organizate si doua conferinte, dupa cum urmeaza:
Ora 10.00 — „Strategia de dezvoltare a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Sibiu” — prezentare sustinuta de Dr. Vasile Spinean, managerul SCJU Sibiu, in sala de conferinte a institutiei, de langa cladirea directiunii.
Ora 10.30 — Proiectul din fonduri europene “Centru de Cercetare invaziva si non-invaziva in domeniul patologiei vasculare la adult”, prezentare sustinuta de Prof. Univ. Dr. Ioan Manitiu, medic primar cardiolog, medic sef Sectia Clinica Cardiologie I a SCJU Sibiu, in sala de conferinte a institutiei, de langa cladirea directiunii;
„Organizarea Zilei Portilor Deschise este un demers prin care ne dorim sa promovam serviciile de asistenta medicala din cadrul institutiei noastre, care s-au imbunatatit constant in ultimii ani, in urma investitiilor masive in infrastructura. Consideram ca toti cetatenii trebuie sa cunoasca progresele care s-au facut si proiectele viitoare in care suntem angrenati, astfel incat sa cream premisele unei cat mai bune si solide comunicari cu publicul”, a declarat dr. Vasile Spinean, managerul SCJU Sibiu.
La aceste prezentari vor avea acces atat cetatenii interesati, cat si reprezentantii mass-media.