Varianta Delta a virusului SARS-CoV-2 a devenit dominanta la nivel european si are tendinta de a deveni dominanta si in Romania. Este avertismentul specialistilor din Romania.
“O persoana infectata cu Delta poate sa genereze de la sapte pana la noua cazuri secundare, se extinde foarte usor unde numarul de persoane este foarte mare, unde nu se respecta masurile de preventie”, a precizat medicul Valeriu Gheorghita, cordonatorul CNCAV, citat de Agerpres.
Potrivit medicului, se estimeaza ca, in curand, vom avea o transmitere comunitara crescuta cu varianta Delta.
“Vedem ca in ultimele noua saptamani procentul cazurilor generate de varianta Delta, din totalul celor care au fost cauzate de variante virale de ingrijorare, a crescut de aproape noua ori, ceea ce e un lucru extrem de important. Avem nevoie de aceasta supraveghere epidemiologica prin secventiere. Doar in saptamana 30, procentul testelor de secventiere pozitive pentru varianta Delta a fost de 89% din totalul secventierilor efectuate in saptamana respectiva, ceea ce ne arata ca avem in continuare aproximativ 35% din cazurile confirmate cu varianta Delta care nu au legatura epidemiologica, ca atare, acestea sunt cazuri cu transmitere comunitara”, a mai explicat Gheorghita.
El a adaugat ca, in prezent, suntem intr-o etapa de la transmitere sporadica la transmitere comunitara.
Etichete: varianta delta, transmitere comunitara coronavirus, valeriu gheorghita