Romania va fi pregatita si pentru vaccinarea copiilor de 12-15 ani, cu acordul parintilor, in momentul in care va avea autorizarea de la Agentia Europeana a Medicamentului (EMA), spune medicul militar Valeriu Gheorghita.
“Romania ia in calcul vaccinarea copiilor. In momentul in care Agentia Europeana a Medicamentului va aborda autorizarea pentru grupa de varsta 12-15 ani, vom fi pregatiti sa asiguram si vaccinarea pentru aceasta grupa de varsta, evident cu acordul parintilor, folosind logistica necesara. Deja avem o experienta de mai bine de sase luni de cand suntem in aceasta campanie de vaccinare, stim care sunt lucrurile care functioneaza si pe care e bine sa le mentinem si sa le dezvoltam, tocmai de aceea cred ca pe masura ce aceasta autorizare va veni, vom putea demara si activitatea de vaccinare adresata grupei de varsta 12-15 ani”, a declarat Valeriu Gheorghita, citat de Agerpres.
El a subliniat ca parintii care s-au vaccinat inteleg importanta vaccinarii si in cazul copiilor.
“Eu cred ca parintii care s-au vaccinat cu siguranta inteleg importanta vaccinarii si pentru copii si din perspectiva participarii copiilor la scoala in conditii de siguranta, pentru evitarea scolii online. Am doi copii si impactul asupra copiilor care stau acasa este semnificativ. Lasand la o parte deprinderile pe care ei si le formeaza, mai ales in primii ani de scoala, impactul social, emotional asupra dezvoltarii lor psihologice este foarte important. Evident ca nimeni nu mai doreste sa-si tina copiii acasa, ca ne dorim cu totii sa fim protejati, sa circulam acolo unde ne dorim”, a mai afirmat presedintele Comitetului National de Coordonare a Activitatilor privind Vaccinarea impotriva COVID-19 potrivit sursei citate.
In prezent, se lucreaza la o campanie de informare care va fi vizibila in urmatoarele saptamani.
Etichete: vaccinare copii, vaccinare anti-covid copii, imunizare copii covid