Virusul Ebola a provocat pana in prezent decesul a aproximativ 1000 de persoane. Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a decretat stare de urgenta la nivel international. Ministerul Sanatatii din Romania este in alerta dupa ce un barbat roman care s-a intors din Nigeria este suspectat de infectare cu virusul Ebola, fiind internat pentru investigatii la Institutul “Matei Bals” din Bucuresti.
Un vaccin impotriva virusului Ebola ar putea intra in teste luna viitoare
OMS spera ca pana in 2015 un vaccin impotriva virusului Ebola sa fie disponibil la nivel mondial.
Jean-Marie Okwo Bele, directorul Departamentului de vaccinuri si imunizare al OMS, a declarat ca este posibil ca in luna septembrie sa inceapa testele, mai intai in SUA si apoi intr-o tara africana care s-a confruntat cu cazuri de Ebola.
“Si cum este vorba o urgenta, putem implementa proceduri de urgenta (…) astfel incat in 2015 sa dispunem de un vaccin”, a precizat reprezentantul OMS.
Tratamentul testat pe doi americani a dat rezultate bune
Pana in prezent, nu exista un tratament sau un vaccin omologat impotriva virusului Ebola.
Un singur tratament, ZMapp, a fost testat pe doi americani infectati cu virusul Ebola, un medic misionar si o asistenta medicala. Starea bolnavilor s-a ameliorat considerabil in urma acestui tratament.
Expertii considera ca momentan este dificil sa fie produs acest ser in cantitati mari, deoarece chiar si o cantitate mica poate lua cateva luni.
Sursa: www.agerpres.ro