Depresia poate fi combatuta prin dieta mediteraneana. Aceasta este concluzia unui nou studiu al oamenilor de stiinta din Australia.
Se cunosc de multa vreme beneficiile pe care le aduce dieta mediteraneana asupra sanatatii fizice, dar acum, cercetatorii de la Universitatea Deakin din Melbourne, au descoperit ca poate ajuta si persoanele cu tulburari de ordin psihologic.
Oamenii de stiinta au studiat efectele acestui tip de alimentatie asupra unui grup format din pacienti diagnosticati cu tulburari depresive majore care au consumat timp de 12 saptamani o dieta in care au predominat proteinele, fructele si legumele proaspete, verdeturile, uleiul de masline si nucile.
Pe parcursul cercetarii, o treime dintre participanti au spus ca au observat o imbunatatire semnificativa a starii de spirit si a simptomelor resimtite.
„Cunosteam deja ca dieta mediteraneana are un impact foarte puternic asupra aspectelor biologice ale organismului nostru care influenteaza riscurile de depresie. Sistemul imunitar, plasticitatea creierului si microbiomul intestinal par sa aiba un rol central nu numai pentru sanatatea noastra fizica, ci si pentru cea mentala. Iar alimentatia, desigur, este factorul principal care influenteaza microbiomul intestinal”, a declarat Felice Jacka din cadrul Universitatea Deakin din Melbourne, citata si de Agentia Xinhua.