Potrivit unui studiu efectuat recent de oameni de stiinta americani, complicatiile date de rujeola pot fi mai periculoase decat s-a crezut pana acum.
Potrivit CNN, cercetatorii au studiat inregistrarile medicale ale unor persoane din California, care au avut o boala neurologica numita panencefalita sclerozanta subacuta (PESS), intre anii 1998 si 2016.
PESS este o complicatie neurologica determinata de rujeola in care corpul manifesta un raspuns imunitar anormal fata de virus. Este considerata 100% fatala pentru copiii infectati, dar de multe ori este trecuta cu vederea, pentru ca simptomele nu apar imediat dupa infectarea cu rujeola.
In SUA, cel putin, boala a fost considerata foarte rara, aici au fost raportate mai putin de zece cazuri pe an.
Acum, insa, dupa ce au studiat situatia din California, oamenii de stiinta au anuntat ca PESS a fost subevaluata, scrie Agerpres.
Studii anterioare au aratat ca posibilitatea de aparitie a PESS este de una la 100.000 de persoane, iar potrivit unei cercetari efectuata in Germania rata de infectare ar putea fi de unu la 1.700 de cazuri printre copiii infectati cu rujeola inainte de a implini 5 ani.
Insa noul studiu realizat de oamenii de stiinta americani, sugereaza ca este mult mai probabil ca unul din 600 de copii sa faca PESS in urma declansarii rujeolei in lipsa vaccinarii.
”Speram ca acest lucru sa incurajeze oamenii sa se vaccineze cat de rapid posibil pentru a evita expunerea”, a declarat dr. Kristen Wendorf, medic pediatru la spitalul de copii UCSF Benioff din Oakland, cea care a condus studiul, citata la 1 noiembrie de CNN.
Potrivit surselor mentionate, si dr. James Cherry, profesor si cercetator la David Geffen School of Medicine din cadrul Universitatii California din Los Angeles, participant la studiu, a declarat ca rezultatele acestuia sunt ”inspaimantatoare” si ca se simte tulburat de faptul ca ”inca mai exista medici care ii avertizeaza pe parinti impotriva vaccinarii”.