Stresul este foarte contagios, este concluzia la care au ajuns cercetatorii de la Max Planck Institute for Cognitive and Brain Sciences. Starea de stres poate fi transmisa nu doar de persoanele tensionate din jurul nostru, ci si de unele filme sau video-uri pe care le urmarim.
Stresul se ia doar daca ne uitam la o persoana tensionata
Specialistii atrag atentia ca stresul se ia doar prin simpla observare a persoanelor stresate.
Riscul de a ne incarca de o stare tensionata este la fel de mare chiar si in preajma unei persoane pe care o iubim, dar care trece printr-o perioada mai grea a vietii.
In cadrul studiului participantii au fost impartiti in doua grupe: persoanele din prima grupa au fost pusi sa rezolve o serie de probleme aritmetice, iar cele din a doua grupa doar i-au observat.
In prima grupa, 95% dintre persoanele care erau nevoite sa rezolve probleme aritmetice s-au aratat stresate, in timp ce in a doua grupa s-a observat un nivel ridicat al cortisolului, hormonul stresului, la 26% dintre persoanele care doar observau.
Nivelul de stres era mai mare in cazul persoanei care observa activitatea unei persoane iubite, si mai scazut, dar prezent, la cele care priveau persoane necunoscute.
Putem sa luam stresul si de la televizor
Specialistii ne avertizeaza ca si o emisiune la televizor, stirile negative sau anumite filme pot sa declanseze starea de stres.
Prin urmare, pentru a nu ne incarca inutil cu o stare de stres, este bine sa avem grija ce programe de televiziune vizionam si cu ce persoane ne petrecem timpul.