In afara de Institutul Matei Bals din Bucuresti, alte doua unitati sanitare de boli infectioase din tara vor fi dotate cu echipamente pentru diagnosticarea cazurilor de coronavirus din China.
De altfel, ministrul Sanatatii a precizat ca se iau toate masurile pentru a intari capacitatea de raspuns a sistemului in cazul situatiei raspandirii infectiei in spatiul european.
„Nu trebuie sa cream panica, dar trebuie sa pregatim sistemul. In spatiul european au fost inregistrate 20 de cazuri de imbolnavire cu noul coronavirus, in statele din jurul Romaniei nu au fost inregistrate cazuri. Mortalitatea este undeva intre 2% si 4%, fata de aprox.17% cat a fost in 2009 in cazul gripei A1H1.
In prezent, avem o capacitate buna de diagnostic. Institutul National de Boli Infectioase „Prof. Dr. Matei Bals” are achizitionate 1000 de kit -uri pentru diagnosticarea rapida a cazurilor suspecte. De maine, alte doua spitale de boli infectioase din Iasi si Cluj Napoca vor fi dotate cu 100 kit-uri” , a declarat Victor Costache, potrivit unui comunicat de presa.
Demnitarul a mai afirmat ca incepand cu aceasta saptamana, personal suplimentar din cadrul directiilor de sanatate publica va sprijini politia de frontiera.
De asemenea, in cadrul Comandamentul pentru situatii de urgenta constituit in acest sens, s-a hotarat realizarea mai multor achizitii de echipament medical, de protectie, izolete, dezinfectant si echipamente de transport pentru constituirea unor stocuri de urgenta.
Etichete: coronavirus, virus china, diagnostic coronavirus, teste coronavirus, protectie coronavirus