Oamenii de stiinta americani spun ca sexul oral si fumatul sunt doua obiceiuri care duc la un risc crescut de a face cancer bucal si de gat in proportie de peste 50%.
Un studiu publicat acum doua zile in Journal of the American Medical Association a aratat ca virusul papilloma uman ( HPV) se afla la originea a 80% din totalul cazurilor de cancer al gatului.
Acesta, spun medicii, se poate transmite prin felatie si cunilingus.
Ca exemplu, autorii studiului precizeaza ca numarul tumorilor in aceasta zona a corpului a crescut cu peste 200% in America.
„Se pare că tutunul creşte probabilitatea infecţiilor orale cu HPV 16 şi, deşi nu cunoaştem încă motivul, bănuim că organismul unui fumător nu poate să se debaraseze prea uşor de acest agent patogen”, a declarat Gypsyamber D’Souza, profesor de epidemiologie la Facultatea de medicină John Hopkins, citat de Mediafax.
Tot autorul studiului mai precizeaza ca „sexul oral reprezintă o practică curentă, dar acest cancer bucal rămâne încă unul rar”, în ciuda creşterii puternice pe care o înregistrează în Statele Unite.
Aceste concluzii s-au tras dupa ce s-a realizat un studiu pe un esantion de aproape 7000 de americani. Dintre acestia, peste 2000 erau si fumatori.
In timpul cercetarilor, virusul HPV a fost detectat in urma analizei de exudat bucal.
Subiectii care aveau concentraţii ridicate ale biomarkerilor in gat si din urina, au prezentat un risc mai mare de dezvolta în organism virusul HPV16 .
Si, oamenii de stiinta trag un semnal de alarma spunand ca orice creştere a concentraţiei de cotinină din sânge si echivalentul a cel putin patru tigari pe zi, creşte riscul de infectare cu HPV16 cu 68% in cazul practicarii si de sex oral.
Aceste date, mai adauga cercetatorii, reprezinta un motiv in plus de a renunta la fumat.
Va reamintim:
Cancerul oral este din ce in ce mai des intalnit.Cancerul oral implica gura, buzele, gingiile, limba.
Cancerul bucal simptome: umflaturi de la nivelul gurii, leziuni la nivelul gurii, caderea sau miscarea dintilor, durerea situata la o singura ureche, tulburari de vorbire, dificultati de inghitire.
Cancerul oral necesita diagnosticare si tratament cat mai repede, inainte ca boala sa cuprinda si alte zone ale corpului.
Etichete: cancer bucal simptome, cancerul oral, cancer bucal