S-a gasit primul pacient pentru transplant pulmonar in Romania

transplant-pulmonarIn curand, la Spitalul „Sfanta Maria” ar putea fi realizat primul transplant pulmonar din Romania. In acest program a fost inscris deja un pacient, iar acum se asteapta alocarea fondurilor de la Ministerul Sanatatii si gasirea unui donator compatibil.

„Noi am reusit sa fim acreditati. A fost facut training de sase luni la Hanovra, cel mai important centru din lume, cu cel mai mare numar de pacienti transplantati pulmonar — 130 pe an. (…) Acreditarea s-a intamplat acum o luna. Trei luni de zile dureaza introducerea primului pacient pe lista. Noi am reusit sa devansam cu o luna si un pic si chiar astazi dimineata am primit interfata si a fost introdus primul pacient roman pe lista de asteptare pentru transplantul pulmonar in Romania. Ca si pasi mai sunt de primit resursele financiare de la Ministerul Sanatatii, demersurile sunt avansate si asteptam cat de curand, poate chiar saptamana viitoare, si evident incepand cu saptamana viitoare vom astepta primul donor compatibil cu pacientul nostru. Ne trebuie sa primim suma necesara pe fila de buget pentru ca nu putem muta, nu avem voie sa mutam bani de la transplantul hepatic din institutie la transplantul pulmonar, demersurile sunt facute si cred ca acest aspect este rezolvabil rapid”, a afirmat medicul Narcis Copca, managerul Spitalul „Sfanta Maria”, conform Agerpres.

El a mai precizat ca la Ministerul Sanatatii  exista o solicitare de import pentru substanta Celsior, singura in care se pot transporta plamanii pentru transplant, dar care nu a fost inca aprobata.

„Exista foarte multi din aceeasi generatie care nu contenesc in a pune piedici acestei activitati, nu o sa ii numesc acum. Inclusiv la acest moment exista o solicitare la Ministerul Sanatatii de import a Celsiorului, singura substanta in care se transporta plamanul, aviz care inca nu a fost dat. (…) Celsiorul costa in jur de 70 de euro kilogramul. Aceasta substanta a fost adusa cu geanta frigorifica chiar de seful programului de transplant din Hanovra la Sibiu cu avionul si de acolo am transportat-o la Bucuresti, numai ca avem nevoie de acest aviz pentru a o putea folosi. Este un simplu „da” pe o foaie de hartie. Am fost si amenintat ca, daca voi face primul transplant, suntem chiar puscariabili. Si vom face primul transplant. Sunt rautati inevitabile”, a  mai sustinut managerul, conform sursei citate.

 

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.