In urma atentionarii de vineri asupra riscului de infectare cu hepatita A in zona litoralului din Bulgaria, Ministerul Sanatatii din Bulgaria face noi precizari in privina infectiei cu virusul hepatitei A. Conform noului comunicat, s-a constat depasirea normelor admisibile doar pe Plaja Ofitereasca din orasul Varna, si nu in alte statiuni turistice. In aceasta zona, s-a impus o interdictie temporara de imbaiere pana la primirea unor rezultate favorabile de la testele de laborator.
In zonele in care nu exista interdictie, nu apare riscul infectarii cu hepatita A
Conform comunicatului emis de Ministerul Sanatatii din Bulgaria, in zonele invecinate de imbaiere din cartierele orasului Varna nu exista abateri de la cerintele obligatorii si nici nu exista pericol de infectare cu hepatita A pentru persoanele care doresc sa intre in mare in acea zona.
“Ministerul Sanatatii nu a recomandat publicului si turistilor care isi vor petrece concediile pe litoralul bulgaresc sa se imunizeze in prealabil impotriva hepatitei de tip A si respinge categoric o asemenea necesitate”, conform comunicatului bulgar publicat pe site-ul MAE.
Ministerul de Sanatate din Bulgaria: Indicatorii microbiologici sunt in conformitate cu cei legali
“Rezultatele monitorizarii efectuate in lunile mai si iunie de catre cele trei inspectorate regionale de sanatate (Dobrici, Varna si Burgas) nu constata inrautatirea calitatii apelor pentru imbaiere, ca nota generala, in urma ploilor abundente din aceste luni. Valorile primite referitoare la indicatorii microbiologici cercetati in zonele de imbaiere sunt in conformitate cu cele legale, iar in cea mai mare parte din zone chiar si cu cele mai inalte cerinte recomandate privind calitatea apelor si imbaierea nu prezinta risc de sanatate pentru populatie si turistii care isi petrec concediile pe litoralul bulgaresc al Marii Negre”, se precizeaza in comunicatul Ministerului Sanatatii din Bulgaria.