Institutul ‘Marius Nasta’ a demarat un proiect educational adresat elevilor cu privire la efectele fumatului asupra plamanilor, care consta in organizarea unor ateliere de informare, in care sunt prezentate rezultate concrete ale inhalarii fumului de tutun.
„In cadrul atelierelor de informare, copiii pot vedea si, mai ales, mirosi gudronul care este inhalat, dar si depunerea acestuia in plamani. Astfel, chiar daca efectele nu ‘se vad’ imediat, ele se pot simti. In acest mod speram ca mai multi parinti vor fi incurajati de copii sa se adreseze programului prin intermediul Tel Verde”, a declarat Magdalena Ciobanu, medic pneumolog de la Centrul de Consiliere pentru Renuntare la Fumat, Institutul de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’, conform unui intr-un comunicat.
Medicii spun ca segmentul de populatie cel mai vulnerabil la expunerea la fumul de tutun sunt copiii.
De asemenea, conducerea Institutului ‘Marius Nasta’ spune ca anul trecut au beneficiat de consiliere 10.638 de persoane, iar 814 au urmat tratament specific pentru renuntare la fumat la Centrul de Consiliere pentru Renuntare la Fumat.
„Problematica tutunului este una extrem de importanta, tratata cu maxima responsabilitate de medicii pneumologi din Institutul ‘Marius Nasta’ si in mod particular de Centrul de Consiliere pentru Renuntare la Fumat, unde in anul 2018 au beneficiat de consiliere 10.638 de persoane, iar 814 au urmat tratament specific pentru renuntarea la fumat. Consultul tabacologic de care beneficiaza pacientii internati in ‘Marius Nasta’ ofera algoritmul complet necesar unei evaluari pneumologice corecte. Renuntarea completa la fumat este singura solutie care aduce beneficii reale tuturor, fumatori activi sau pasivi de tutun sau utilizatori ai produselor din tutun incalzit”, a declarat Beatrice Mahler, manager Institutul ‘Marius Nasta’, citata de Agerpres.
De altfel, si medicului Florin Mihaltan a insistat asupra nevoii de prevenire a debutului consumului de tutun si pe substitutia tigarilor din tutun cu alte produse care intretin atat adictia nicotinica, cat si comportamentul de fumator, de tipul tigarii electronice. Potrivit doctorului, consumul acestor produse nu reprezinta o modalitate de a renunta la fumat.
An de an, la data de 31 mai se marcheaza Ziiua Mondiala fara Tutun.
Etichete: efecte fumat, renuntare la fumat, efecte tutun incalzit, Institutul Marius Nasta