Persoanele cinice, lipsite de diplomatie si chiar agresive au un risc de doua ori mai mare de a suferi un accident vascular cerebral. Cercetatorii americani au urmarit timp de opt ani participantii la studiu diagnosticati cu boli cardiace. Pana la finalul studiului, 147 au suferit accidente vasculare cerebrale, iar 48 au suferit un atac ischemic tranzitor.
Cinismul ne inrautateste starea de sanatate
In cadrul studiului, participantii cu varsta cuprinsa intre 45 si 84 de ani au raspuns la o serie de chestionare privind comportamentul si mentalitatea lor.
Cercetatorii le-au analizat in acelasi timp starea de stres si furie sau agresivitate, precum si simptomele depresive.
Rezultatele studiului, publicat in revista de specialitate “Stroke American Heart Association” , au aratat ca persoanele care aveau o atitudine agresiva, cu excese de furie sau de cinism fata de alte persoane, erau mult mai predispuse sa sufere un accident vascular cerebral.
De asemenea, starea de stres prelungita a crescut cu 59% riscul unui accident vascular cerebral si al unui atac ischemic tranzitor.
Colesterolul si atitudinea agresiva, factori cu risc in accidental vascular cerebral
Specialistii au atras atentia ca nu doar stilul de viata nesanatos, alimentatia gresita sau lipsa activitatii fizice cresc riscul unui accident vascular cerebral.
Factorii psihologici, o atitudine negativista fata de viata, cinismul sau agresivitatea verbala au un rol la fel de nociv in viata noastra.
Specialistii ne sfatuiesc astfel sa avem un stil de viata nu doar sanatos, ci si frumos, din care sa lipseasca agresivitatea verbala sau cinismul, atitudini nocive atat pentru oamenii din jurul nostru cat si pentru cei care le au.
Sursa: www.agerpres.ro