Un studiu britanic realizat de Imperial College of London si Ipsos Mori a aratat ca persoanele asimptomatice sunt mai predispuse sa-si piarda mai rapid anticorpii decat cele care au prezentat simptome dupa infectarea cu noul coronavirus, relateaza AFP.
In perioada 20 iunie – 28 septembrie, cele doua organizatii au urmarit 350.000 de persoane selectate aleatoriu in Anglia, care s-au auto-testat la domiciliu pentru a vedea daca au anticorpi impotriva COVID-19, scrie si Agerpres.
„In aceasta perioada, proportia persoanelor testate pozitiv pentru anticorpii la COVID-19 a scazut cu 26,5%”, de la 6% la 4,4% din populatia testata, se arata intr-un comunicat. Rezultatele sugereaza, de asemenea, ca persoanele care nu au prezentat simptome legate de COVID-19 sunt susceptibile sa piarda anticorpii detectabili mai repede decat cele care au prezentat simptome „, se precizeaza intr-un comunicat.
De asemenea, studiul subliniaza ca daca toate grupele de varsta sunt vizate de aceasta scadere, varstnicii sunt mai afectati: intre iunie si septembrie, proportia persoanelor cu varsta peste 75 de ani care aveau anticorpi a scazut cu 39%, in timp ce proportia a scazut cu doar 14,9% pentru tinerii cu varste cuprinse intre 18 si 24 de ani.
„Acest studiu reprezinta un element crucial al cercetarii, ajutandu-ne sa intelegem cum evolueaza anticorpii la COVID-19 in timp”, a declarat secretarul de stat pentru sanatate James Bethell, potrivit surselor citate.
Cu toate acestea, „nu se stie inca daca anticorpii confera un nivel eficient de imunitate sau, daca o astfel de imunitate exista, cat dureaza”, au precizat Imperial College London si Ipsos Mori, cerandu-le oamenilor sa respecte in continuare masurile sanitare.
Etichete: persoane asimptomatice covid, anticorpi covid,