Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania (APAH-RO) a cerut reprezentantilor CNAS sa faca public calendarul de negocieri si contractare a terapiei fara interferon pentru pacientii cu hepatita C.
„Apreciem alocarea de fonduri prin rectificarea bugetara si speram ca un numar cat mai mare de pacienti va beneficia de terapia fara interferon. Spun ‘speram’ deoarece aceste fonduri risca sa nu fie folosite daca contractul cost-volum-rezultat nu se semneaza pana la 31 decembrie 2016. Avand in vedere ca mai sunt cinci saptamani pana la sfarsitul anului, consideram necesar ca CNAS sa comunice public calendarul de negocieri si contractare a terapiei fara interferon pentru pacientii cu hepatita C”, precizeaza Marinela Debu, presedintele APAH-RO, potrivit unui comunicat de presa.
Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania (APAH-RO) mai precizeaza ca, potrivit Ministerului Finantelor Publice, fondurile ar urma sa acopere continuarea tratamentului pentru pacientii cu ciroza hepatica aflati in stadiul F4 si extinderea programului pentru pacientii cu ciroza hepatica stadiile F2 si F3.