OMS: Grasimile trans sunt responsabile pentru mai mult de jumatate de milion de decese in lume
Reprezentantii Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) sustin ca grasimile folosite la nivel industrial pentru prajit cresc considerabil riscul bolilor de inima.
Se estimeaza ca 500.000 de oameni mor in fiecare an din cauza acestor grasimi, cunoscute si ca gasimi trans, ce se gasesc in multe produse alimentare, cum ar fi: in chipsuri, biscuiti, prajituri, margarina partial hidrogenata. Si, de asemenea, sunt folosite la scara larga mai ales in restaurantele de tip fast-food
„Acestea sunt ieftine si usor de folosit, fapt ce le face populare in randul producatorilor. Dar grasimile trans sunt responsabile pentru mai mult de jumatate de milion de decese in lume, in fiecare an, mai ales in tarile cu nivel de trai scazut sau mediu”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, director general al OMS, potrivit Reuters.
Mai multe tari bogate au eliminat practic grasimile trans dupa ce au stabilit limita cantitatilor admise in alimentele ambalate.
Unele state au eliminat partial uleiurile hidrogenate, principala sursa de grasimi trans produse industrial, se arata intr-un document al OMS privind strategia de inlocuire a grasimilor trans, care include promovarea alternativelor sanatoase si adoptarea unor masuri legislative impotriva acestor ingrediente daunatoare.
„Grasimile trans sunt substante chimice toxice nenecesare care ucid si nu exista niciun motiv pentru care oamenii sa fie expusi in continuare ”, a spus Tom Frieden, fost lider al Centrului pentru Controlul Bolilor din Statele Unite si care acum conduce proiectul de sanatate Resolve, citat de Agerpres.
Organizatia Mondiala a Sanatatii, prin stragia facuta public de curand, a anuntat ca isi propune eliminarea grasimilor trans in urmatorii cinci ani.