La data de 20 iulie va incepe procesul de modernizare a Sectiei de Oftalmologie a Spitalului Judetean de Urgenta Ploiesti. Nicio alta reabilitare a nu a mai fost facuta din anul 1977. Cladirea are bulina rosie si reprezinta un pericol, conform declaratiilor lui Mircea Cosma, presedintele Consiliului Judetean Prahova.
Pana la finalizarea lucrarilor de modernizare, Sectia de Oftalmologie a Spitalului Judetean de Urgenta Ploiesti va fi mutata temporar.
Care este suma investita pentru modernizarea Sectiei de Oftalmologie?
Mircea Cosma, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Prahova a declarat ca 700.000 de lei au fost alocati in acest sens anul acesta: “Avem in fondul de rezerva suficienti bani si, daca constructorul e serios si elegant, poate sa o termine la anul, la 1 mai”. Mircea Cosma spera ca o parte din reabilitare si modernizarea prin aparatura perfomanta sa scape de plata prin leasing si sa fie achitata pe loc si cu ajutorul fondurilor europene.
Pana la finalizarea lucrarilor, se vor investi 2.4 milioane de lei, suma provenita din fondurile CJ Prahova.
Investitiile vor avea in vedere si dotarea prin leasing a unor sectii ale Spitalului Judetean de Urgenta Ploiesti, printre care si Oftalmologia, cu aparatura ultramoderna.
Statutul deplorabil al cladirii in cauza a determinat in 2012 acuzatii la adresa lui Mircea Cosma si cererea demisiei acestuia din functia de presedinte al Consiliului Judetean Prahova, in urma unor nereguli majore sesizate de reprezentanti ai Directiei de Sanatate Publica si ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta la Sectia de Oftalmologie a Spitalului Judetean de Urgenta Ploiesti.
Una dintre cele mai grave nereguli sesizate a avut in vedere ustensilele vechi ale medicilor utilizate in operatii.