O bacterie din cavitatea bucala care provoaca aparitia cariilor ar putea favoriza, de asemenea, raspandirea cancerului de colon la alte organe, conform constatarilor unui studiu publicat in jurnalul Science Signaling, relateaza UPI.
Numita Fusobacterium nucleatum, bacteria calatoreste prin fluxul sangvin catre alte organe ale corpului, provocand infectii si permitand celulelor canceroase sa migreze sau sa se metastazeze, potrivit unei echipe de cercetatori de la Virginia Tech University din Statele Unite, potrivit Agerpres.
”Infectiile orale care cauzeaza inflamatia gingiilor au fost raportate ca factori de risc pentru infectii sistemice, boli cardiovasculare, rezultate nedorite ale sarcinii, diabet, cancer si boala Alzheimer”, a declarat pentru UPI Daniel J. Slade, coautor al studiului, concorm surselor citate.
”Oamenii pot evita infectiile prin mentinerea unei bune sanatati orale, ceea ce, la randul sau, ar putea tine sub control nivelurile de Fusobacterium nucleatum din placa dentara”, a spus profesorul asistent de biochimie la Virginia Tech, adaugand ca ”tratarea infectiilor care duc la aparitia cariilor dentare este o masura de preventie deosebit de importanta pentru a impiedica patrunderea bacteriilor in fluxul sangvin”.
Aceste bacterii nu provoaca cancer de colon – asociat cu o dieta nesanatoasa, fumatul si consumul exagerat de alcool, precum si cu prezenta acestei boli in istoricul familial – ci are mai degraba un rol in ”progresia tumorii”, a mai precizat Slade.
Cercetatorii sunt de parere ca identificarea rolului jucat de Fusobacterium nucleatum in raspandirea cancerului de colon ar putea ajuta la dezvoltarea unor terapii medicamentoase pentru aceasta boala.
De asemenea, este posibil ca antibiotice concepute pentru a elimina bacteria sa reuseasca sa perturbe acest proces, insa exista riscul ca ele sa vizeze si asa-numitele ”bacterii bune” din gura si tractul digestiv, care ajuta organismul sa proceseze alimentele.
In prezent, mai multe medicamente sunt analizate in studii clinice.
Etichete: carii dentare, bacterie cavitatea bucala, factori de risc cancer de colon