Ministrul sanatatii, Sorina Pintea, a anuntat inceperea procedurii de achizitie a 1.000 de incubatoare pentru copii, astfel incat sa fie acoperit necesarul din maternitati, relateaza Agerpres.
“Pot sa va spun ca saptamana aceasta Ministerul Sanatatii va demara un proiect, in sensul ca va publica in SEAP o procedura pentru achizitionarea a pana la 1.000 de incubatoare, acord-cadru, astfel incat sa acopere tot necesarul existent in acest moment in Romania. Pentru ca investim in sanatate, investim in viitoR”, a spus ministrul Sanatatii dupa ce a vizitat mai multe sectii ale Spitalului Judetean de Urgenta Slatina.
Sorina Pintea a vizitat marti Spitalul Judetean de Urgenta Slatina, la invitatia autoritatilor locale, fiind insotita de vicepremierul Paul Stanescu.