Prima operatie in care a fost transplantata o grefa de penis, a avut loc cu succes in State Unite ale Americii.
Pacientul, un barbat de 64 de ani, si-a pierdut o mare parte din penis din cauza unei forme rare de cancer.
Interventia chirurgicala a durat 15 ore si a avut loc la un spital din Boston.
„Desi pacientul se afla inca in primele stadii de vindecare si medicii sunt inca prudenti, ei s-au declarat optimisti, apreciind ca organul transplantat isi va recapata functia pierduta in 2012, dupa un cancer care a necesitat amputarea partiala a penisului”, a precizat Massachusetts General Hospital din intr-un comunicat de presa.
Aceasta este a treia grefa de penis din lume si prima de pe continental american.
Prima operatie reusita a fost inregistrata in anul 2014 in Africa de Sud, iar prima incercare a avut loc in China, in anul 2006, dar a fost considerata o nereusita.
Chinezul care a fost supus primului transplant mondial de penis acum 10 ani, solicitat ulterior operatia inversa, motivand „grave probleme psihologice cu care s-au confruntat el si sotia lui”, au explicat medicii, conform AFP si Agerpres.