Concluzia unanima a specialistilor in domeniu este ca vaccinarea antigripala ramane cea mai eficienta si sigura metoda de protectie impotriva acestei boli.
Fiecare sezon de gripa are propriile particularitati, boala afectand diferit adultii si copiii. Adolescentii si copiii reprezinta o categorie de populatie extrem de vulnerabila, din perspectiva imbolnavirii cu gripa. De aceea, vaccinarea in cazul acestora este recomandata de specialistii din domeniul sanatatii.
„Sunt multe aspecte de care trebuie tinut cont atunci cand vorbim despre imunitate, mai ales in cazul adolescentilor si a copiilor. Singura metoda activa, eficienta de prevenire a imbolnavirii este vaccinarea antigripala, iar in Romania avem acum produse vaccinale tetravalente asa cum recomanda Organizatia Mondiala a Sanatatii, cu toate formele de administrare ale vaccinului gripal destinat copiilor si adolescentilor: noutatea sezonului, vaccinul intranazal, si vaccinul injectabil”, a declarat dr. Alexis Cochino, presedintele Asociatiei Pro Imunizare, citat intr-un comunicat de presa.
Gripa este o boala respiratorie infectioasa, acuta care se poate raspandi rapid si este determinata de tipuri diferite de tuplini virale, care se schimba in fiecare an .
In tarile Uniunii Europene, Centrul European pentru Prevenirea si Controlul Bolilor (ECDC) estimeaza ca intre 15.000 si 70.000 de oameni mor in fiecare an din cauza complicatiilor gripei . In Romania, Institutul National de Sanatate Publica (INSP) a raportat pentru sezonul 2018/2019: 199 de decese; 23.727 cazuri clinice compatibile cu gripa (ILI), de 2.1 ori mai multe comparativ cu cele din sezonul precedent (11.527); 606 cazuri de infectii respiratorii acute severe (SARI), de 1,2 ori mai multe fata de sezonul precedent.
Oricine se poate infecta cu virus gripal, dar rata infectiilor este extrem de ridicata in randul copiilor (peste 20-30% anual), se mai precizeaza in comunicatul citat.
Etichete: vaccinarea antigripala, vaccin tetravalent, prevenire gripa