La Iasi au ajuns unitatile mobile pentru screeningul de cancer de col uterin


Reprezentantii Institutului Regional de Oncologie (IRO) din Iasi au anuntat ca institutia a intrat in posesia a doua dintre cele opt unitati mobile de screening de cancer de col uterin achizitionate de Ministerul Sanatatii cu fonduri de la Banca Mondiala.

Managerul IRO Iasi, Mirela Grosu, a declarat ca unitatile mobile vor ajuta medicii sa faca investigatii medicale femeilor din 12 judete pentru depistarea de cancer de col uterin.

„Suntem incantati ca le avem pentru ca putem sa ne deplasam in mediul rural. Sunt 12 judete din zona de nord est si sud est, adica pana la Tulcea, Galati, Constanta. Este mult mai usor pentru noi sa mergem la pacienti si nu pacientul la o unitate sanitara. Probabil ca in doua saptamani vor fi finalizate toate autorizatiile si vom pleca cu aceste unitati la drum”, a spus Mirela Grosu citata de Agerpres.

Pentru aceste unitati sanitare mobile este nevoie de angajare de personal.

„Pentru cele doua unitati mobile avem nevoie de cel putin trei soferi, asistenti medicali. Pentru recoltare probabil ca vom incheia un parteneriat cu Universitatea de Medicina de Familie si Spitalele Cuza Voda si Elena Doamna, pentru ca medicii rezidenti sa mearga cu aceste unitati mobile si sa faca depistarile de cancer de col uterin”, a declarat managerul IRO confom sursei mentionate.

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.