Mai multi deputati si reprezentanti ai unor organizatii neguvernamentale au sustinut, marti, la sedinta Comisiei pentru sanatate de la Camera, respingerea initiativei legislative a senatorului Daniel Fenechiu referitoare la relaxarea prevederilor legii.
Presedintele Asociatiei ”Mame pentru Mame”, Ana Maita, a propus un amendament prin care interzicerea fumatului sa fie extinsa si in autoturismele in care se afla copii sau femei insarcinate, iar deputatul Tudor Ciuhodaru a anuntat ca va prelua acest amendament.
”Se interzice fumatul in toate spatiile inchise, spatiile de la locul de munca, mijloacele de transport in comun, locurile de joaca pentru copii, precum si in autovehiculele in care se afla minori sau femei insarcinate. De la prezentele prevederi fac exceptie celulele pentru detinuti, din penitenciarele de mare siguranta”, prevede amendamentul, conform Agerpres.
Ea a explicat ca, prin acest text, se asigura dreptul prevazut in articolul 49 din Constitutie prin care copiii si tinerii se bucura de un regim special de protectie si asistenta, in realizarea drepturilor lor.
„Avand in vedere expunerea crescuta la substantele toxice din fumul de tutun, in conditiile restrictive din punct de vedere al ventilatiei, specific autovehiculelor, dar si imposibilitatea minorului si a fatului nenascut de a se apara in fata acestor agresiuni, este datoria morala si legala a adultilor sa ii protejeze”, a mai spus aceasta conform sursei mentionate.
Deputatul Tudor Ciuhodaru a precizat ca isi asuma promovarea amendamentului si voteaza impotriva proiectului initiat de senatorul Daniel Fenechiu.