Ministrul Sanatatii, Victor Costache, spune ca trebuie intarita capacitatea spitalelor de a primi pacientii diagnosticati cu Covid-19. Despre cand se va atinge varful epidemiei in Romania, el a spus ca acest lucru se va afla in circa 10 zile.
“Cred ca vom putea raspunde cam intr-o saptamana, 10 zile la aceasta intrebare (legata de varful epidemiei – n.r.). Este foarte important sa analizam evolutia in zilele care urmeaza, ca sa facem o predictie in acest sens. Sunt masuri pre-spital, toate aceste masuri de limitare sociala, pentru a reduce numarul de imbolnaviri si, in paralel, intarim spitalele pentru a creste capacitatea de primiri pentru pacientii cu COVID-19”, a declarat Costache intr-un interviu acordat Digi24, citat si de Agerpres.
Demnitarul mai precizeaza ca unul dintre factorii care vor influenta estimarile va fi afluxul de romani reveniti in tara, in conditiile in care, la aceasta data, peste 80% dintre pacientii cu COVID-19 sunt din randurile acestora.
Totodata, el a afirmat ca, in momentul in care se va depasi numarul de 4.000 de pacienti infectati cu noul coronavirus, cazurile mai usoare vor fi tratate la domiciliu.
Etichete: epidemie covid-19, masuri coronavirus, protectie coronavirus, spitale pacienti coronavirus