S-a lansat ghidul de informare privind vaccinarea pentru pacienti cu boli cronice, copii si adulti.
Ghidul contine informatii utile despre vaccinare, traseul unui vaccin de la cercetare la productie, recomandari si contraindicatii. Totodata, sunt prezentate categoriile de pacienti cronici care au nevoie de vaccinare, precum si optiunile pentru fiecare categorie in parte, iar un alt capitor este dedicat vaccinarii de calatorie pentru pacientii cronici.
“Dorim ca Ministerul Sanatatii sa grabeasca cumva ghidul profesionistului, al specialistului pentru vaccinarea bolnavului cronic. (…) Atunci vom avea doua ghiduri – ghidul pacientului si ghidul specialistului”, a declarat Radu Ganescu, presedintele COPAC, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, COPAC a propus ca pentru bolnavii cronici, mai ales pentru categoriile pentru care se investeste foarte mult in tratamentele acordate, sa se asigure si partea de preventie, de vaccinare.
El a precizat ca multi dintre acesti pacienti nu-si permit sa se vaccineze, chiar daca ar dori.
„Am avut discutii cu Ministerul Sanatatii si incercam sa deschidem poarta accesibilitatii la vaccinare prin program national sau prin decontare sau rambursarea acestor vaccinuri, pentru ca, din nefericire, nu toata lumea se duce la medic sa se vaccineze. (…) E si costisitor. (…) Vorbind de pacienti oncologici, statul investeste foarte mult in radioterapie, imunosupresie, citostatice si pacientii nu sunt vaccinati, adica il tratezi cu sute de mii de euro si iti moare de o pneumonie sau de un gripal sau de alte virusuri. (…) Sunt pacienti cu transplant care au un cost foarte ridicat al transplantului in sine si, din pacate, nu-i supunem unor simple vaccinari pentru a preveni multe alte complicatii”, a mai precizat Radu Ganescu, conform sursei citate.
Ghidul va fi postat de marti pe site-ul www.copac.ro, iar pentru inceput, 5.000 de exemplare ale ghidului vor fi distribuite in Bucuresti si in restul tarii.
Potrivit sursei citate, presedintele Societatii Romane de Epidemiologie, Doina Azoicai, a afirmat ca vaccinarea nu e dedicata numai varstei copilariei.
“Vaccinarea realizeaza o protectie a unui individ si asigura dreptul la sanatatea lui vizavi de riscurile infectioase care pot sa apara la orice categorie de persoana, fie ca e vorba despre o persoana sanatoasa sau e vorba de una care deja prezinta o stare de boala, de exemplu, o boala cronica. (…) Eu sper ca aceia carora le este adresat acest ghid il vor privi ca pe o mana intinsa spre o colaborare, in asa fel incat toata lumea sa aiba beneficiu legat de asigurarea macar a unei calitati a vietii mai bune la pacientul cronic”, a declarat prof. dr. Doina Azoicai.
Etichete: ghid vaccinare, ghid bolnavi cronici, vaccinare boala cronica, vaccinare antigripala