Ministrul Sanatatii, Florian Bodog, a facut un apel catre parinti sa accepte vaccinarea copiilor si a declarat ca „vaccinarea este un dar pentru copii, la fel cum este si botezul, la fel cum este laptele mamei”.
„Noi trebuie sa crestem acoperirea vaccinala si fac din nou un indemn public la toti parintii responsabili: va rog sa va vaccinati copiii. Vaccinarea este un dar pentru copii, la fel cum este si botezul, la fel cum este laptele mamei si la fel cum este dragostea pe care o revarsati asupra copiilor vostri”, a declarat Florian Bodog, conform Agerpres.
Ministrul Sanatatii a mai precizat ca „nimeni nu se duce cu arcanul sa ii ia pe copii sa ii duca la vaccinare”, insa a atras atentia ca parintii care refuza vaccinarea trebuie sa isi asume riscurile.