Unul din patru cetateni din Uniunea Europeana a declarat ca se simte izolat in primele luni ale pandemiei de COVID-19, potrivit unui raport al Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene.
Raportul contine cele mai recente dovezi stiintifice privind singuratatea si izolarea sociala in UE si analizeaza studiul realizat de Fundatia Europeana pentru Imbunatatirea Conditiilor de Viata si de Munca, care arata ca sentimentele de singuratate s-au dublat in randul tuturor grupelor de varsta in primele luni ale pandemiei, relateaza si Agerpres.
Prevalenta singuratatii a crescut brusc in primele luni de la izbucnirea epidemiei de COVID-19.
In timp ce in 2016 aproximativ 12% dintre cetatenii UE au indicat ca se simt singuri mai mult de jumatate din timp, aceasta pondere a crescut la 25% in primele luni de la aparitia COVID-19.
De asemenea, alte emotii negative cum ar fi sentimentul de incordare sau de descurajare au urmat aceeasi tendinta, in timp ce emotiile pozitive, cum ar fi sentimentul de veselie, calm, vioiciune sau odihna au evoluat in directia opusa.
Raportul mai arata ca s-a inregistrat o crestere de patru ori a sentimentului de singuratate in randul tinerilor cu varste cuprinse intre 18 si 35 de ani, comparativ cu anul 2016.
Raportul constituie primul pas al unei colaborari mai ample intre Parlamentul European si Comisie. Proiectul va include o noua colectare de date la nivelul UE privind singuratatea, care urmeaza sa se desfasoare in 2022, precum si crearea unei platforme web pentru monitorizarea singuratatii de-a lungul timpului pe intreg continentul european.
Etichete: singuratate pandemie, sentimentul de singuratate, oamenii se simt tot mai singuri, raport UE singuratate