Ce se intampla cand ne imbolnavim de difterie

Boala

Copiii (si adultii) se pot infecta de la o persoana bolnava, pe calea aerului, prin picaturile de saliva raspandite in timpul tusei si al stranutului, mai ales in spatiile aglomerate. Uneori imbolnavirea se poate produce prin contactul cu secretiile din leziunile de pe pielea omului bolnav;  alteori prin contactul cu un obiect (de ex jucarii) care au pe suparafata lor bacteria.

Bacteria intra in organismul persoanei receptive la boala, prin aerul inspirat si se opreste la nivelul faringelui (in gat). Acolo se inmulteste si produce toxina care este responsabila in urmatoarele 2-5 zile (maxim 10 zile) de aparitia urmatoarelor simptome:

• Stare generala modificata, moleseala
• Febra
• Depozite albicioase in faringe
• Umflarea ganglionilor de la nivelul gatului

Toxina distruge tesuturile cailor respiratorii astfel incat in doua- trei zile, tesuturile moarte se transforma intr-o membrana gri, aderenta care acopera in interior gatul si nasul. Aceasta depunere caracteristica difteriei se numeste ”falsa membrana”. Ea se intinde pe interior peste nas, amigdale, faringe, laringe facand respiratia si vorbirea foarte dificile.

Suntem norocosi ca nu mai vedem in zilele noastre aceasta boala pentru ca ar fi extrem de dureros pentru un parinte sa isi vada copilul luptandu-se sa respire!

Toxina nu se opreste doar la nivelul respirator, ea trece in circulatia sangelui si afecteaza sever inima, rinichii, sistemul nervos.

Formele de manifestare ale bolii

In functie de regiunea afectata vorbim despre urmatoarele tipuri de boala:

1. Difteria nazala anterioara – la care debutul aproape ca nu poate fi deosebit de o raceala obisnuita, dar secretia ce curge din nas este purulenta sau cu sange. In interiorul nasului, pe septul nazal exista o pseudo-membrana albicioasa. Aceasta forma este mai usoara pentru ca la acest nivel toxina se absoarbe in cantitate mica, si poate fi stapanita usor cu ser antidifteric si antibiotice
2. Faringita si amigdalita difterica – este forma caracteristica de difterie, si in acelsi timp grava pentru ca de la acest nivel toxina ajunge in sange in cantitate mare. Debutul este mai lent, cu febra, greata, proasta dispozitie; in 2-3 zile apar pseudo-membranele albicioase care se intind pe amigdale sau peste intreg faringele, fara ca gatul sa fie rosu!. Pana cand copilul ajunge la medic membranele devin gri sau negricioase datorita sangelui inchegat. Aceste membrane nu pot fi desprinse prin nici o metoda pentru ca sunt foarte aderente, iar incercarea de a le desprinde provoaca hemoragie. Daca se extind mult, reprezinta un obstacol pentru respiratie, cu risc de sufocare! Uneori, foarte rar, copilul ajuns in acesta faza poate sa isi revina; cel mai frecvent , desi febra nu e mare, starea lui se agraveaza, cu tahicardie, edem (umflarea) in intreaga  zona de sub mandibula  si la ceafa – aspectul de ”gat de taur”, devine confuz, intra in coma, respira foarte greu si in 6-10 zile poate evolua spre deces.
3. Laringita difterica – poate fi o extindere a faringitei difterice, sau de sine statatoare. Evolueaza cu febra si tuse ”latratoare” (seaca, chiuitoare, ragusita). Dezvoltarea membranelor acopera caile respiratorii, ducand la sufocare, coma si deces.
4. Difteria cutanata – este intalnta de obicei in zonele tropicale fiind asociata cu starea de igiena precara; pe pielea afectata de difterie apar zone rosii, dureroase, umflate care pot sa evolueze spre ulceratii acoperite cu false membrane caracterisitce, gri.

Cine este expus la infectia cu microbul difteriei

• Toti copiii si adultii care nu sunt vaccinati corect (adica nu au toate dozele de vaccin antidifteric prevazute de Programul National de Vaccinare) !
• Cei care locuiesc in conditii lipsite de igiena si aglomerate (adaposturile pentru oamenii strazii, taberele de nomazi sau unele adaposturi pentru emigranti)
• Oricine calatoreste (in interes de serviciu sau in vacanta) in zonele geografice unde se raporteaza cazuri de difterie, de exemplu in zonele tropicale sau tarile subdezvoltate.