Vaccinarea este o lupta continua cu bolile, care pot fi eradicate uneori abia dupa decenii de la inceperea unor campanii de imunizare, a afirmat senatorul Cristina Stocheci, intr-o conferinta de presa desfasurata la Pitesti.
„Vaccinarea este o lupta continua, prin vaccinare nu vom putea eradica imediat aceste boli. Studiile arata ca pentru difterie la noi, in Romania, a fost in 1960 prima vaccinare, dar ultimul caz de difterie a fost in 1989 raportat. Studiile arata ca poliomielita, desi a avut numeroase tipuri endemice in Romania, eradicarea totala a fost in 1992. Deci iata ca ne trebuie o perioada lunga de timp sa ajungem la eradicarea acestor boli, care unele sunt letale, iar altele sunt invalidante”, a declarat Cristina Stocheci, membru in comisia de Sanatate a Senatului, potrivit Agerpres.
In opinia sa, vaccinarea reprezinta o problema nationala, nu doar una care il priveste pe fiecare cetatean in parte.
„Da fapt, problema vaccinarii este o problema nationala, nu este doar problema copilului care nu se vaccineaza. Parintele hotaraste ca acest copil sa nu fie vaccinat, copilul merge in colectivitate si imbolnaveste colegul, colegul merge acasa si are un fratior de sase luni pe care nu-l putem vaccina sau are un bunic care are un cancar sau un diabet, care are imunitate compromisa si pe care nu-l putem vaccina. (…) Deci este o problema de sanatate publica”, a precizat senatorul conform sursei mentionate.
Proiectul Legii vaccinarii va intra pe 26 septembrie in dezbaterea Comisiei de Sanatate din Senat.