Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, a afirmat ca numarul de cazuri de infectie cu noul coronavirus in Romania va fi mai mare joi – 460. Demnitarul a facut inca odata apel la populatie sa mentina regulile de igiena.
“Astazi, din pacate, vom avea un numar mai crescut de cazuri decat de obicei, dar sper ca zilele urmatoare sa ne putem reveni. Fac un apel la populatie sa mentina regulile de igiena, regulile de precautie si distantare fizica. (…) Avem multe masuri de relaxare. Dupa cum ati putut vedea de doua zile avem si asimptomaticii acasa dupa zece zile sau cei cu simptome usoare. Dupa cum ati putut vedea, nerespectarea regulilor in mare masura (n.r. – a dus la cresterea cazurilor), precum si acea bagatelizare a tot ce a fost, precum si instigarea la nerespectarea si nerecunoasterea unei pandemii, precum si a masurilor de precautie”, a declarat Nelu Tataru, citat de Agerpres.
Totodata, el a afirmat ca pentru 1 iulie se pregateste un alt set de masuri de relaxare.
“Pregatim pentru 1 iulie un alt set de masuri de relaxare. Eu sper ca evolutia sa ne permita acest lucru. (…) Daca vor fi niste restrictii vor fi strict punctuale si locale”, a mai aratat ministrul Sanatatii, potrivit sursei citate.
Etichete: cazuri covid, epidemie romania, pandemie coronavirus, reguli de igiena, distantare sociala