Cremele cu SPF previn imbatranirea prematura a pielii

Orice femeie isi doreste sa fie frumoasa si sa amane cat mai multa vreme urmele trecerii anilor peste pielea sa, iar unul dintre cei mai temuti “dusmani” este soarele. Mai exact, razele UV deterioreaza elasticitatea pielii, accelereaza aparitia primelor riduri, de aceea este esential sa se foloseasca zilnic produsele de protectie solara.


De ce trebuie sa folosim protectie solara si vara si iarna?

Diminueaza riscul aparitiei cancerului de piele

“Utilizarea protectiei solare zilnice atat vara cat si iarna, este extrem de importanta pentru a minimaliza riscul de a dezvolta diferite tipuri de cancer cutanat, in special melanomul. Acesta reprezinta cea mai comuna afectiune cancerigena intalnita la adultii tineri cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani, fiind, totodata, una din formele de cancer cel mai usor de prevenit sau de tratat daca este diagnosticat la timp”, ne-a spus doctor Laurentiu Vladau, specialist dermatolog in cadrul Clinicii Hebra Dermatologie.

Previne imbatranirea prematura a pielii

Razele UV deterioreaza elasticitatea pielii, accelerand aparitia primelor riduri, fapt care face necesara folosirea zilnica a produselor de protectie solara.
“In momentele in care o persoana sta mult timp la soare si nu are nicio protectie, pielea devine sensibila, isi pierde din elasticitate si este mult mai expusa imbatranirii premature. De aceea, pentru a contribui la incetinirea aparitiei ridurilor si a o mentine sanatoasa si tanara cat mai multa vreme, este recomandata folosirea zilnica a unui produs cu factor de protectie 30 sau chiar mai mare. Iar pentru doamnele si domnisoarele care vor sa se bronzeze este indicat ca bronzul sa se obtina in etape, prin expunerea treptata la soare si prin reaplicarea in mod regulat a protectiei solare”, a explicat medicul specialist dermatolog. 

Contribuie la mentinerea aspectului curat al pielii

Aplicarea cremelor de protectie solara ajuta la prevenirea pigmentarii neregulate a pielii ca urmare a productiei in exces de melanina dupa expunerea la soare.
“In cazul celor care se confrunta cu acneea, lipsa protectiei solare poate face ca cicatricile lasate in urma de cosuri sa ramana prezente sub forma unor pete inchise la culoare. De aceea, este absolut necesara folosirea protectiei solare ori de cate ori iesim din casa, in orice perioada a anului. In cazul in care recent a fost efectuat un tratament iritant pentru piele, cum ar fi peelingul sau tratamentele laser sau IPL, trebuie acordata o atentie deosebita, deoarece in aceste cazuri pielea este chiar si mai predispusa la pigmentare neregulata”, a specificat specialistul.

Prevenire arsurile solare

Medicul dermatolog atentioneaza si asupra dezastrului pe care il produce pe piele o arsura solara. Acestea au puterea de a deteriora pielea, favorizeaza descuamarea ei si in plus dau o senzatie puternica de mancarime. Conform specialistului este esential ca protectia solara sa fie aplicata pe fata, pe corp, adica pe zonele expuse la soare, tot timpul anului, nu doar vara. Trebuie sa retinem ca pana la 80% din radiatiile solare pot trece dincolo de stratul de nori care pare sa blocheze soarele, astfel incat si in zilele innorate te poti alege cu arsuri solare. Totodata, trebuie subliniat faptul ca arsurile solare cresc riscul dezvoltarii cancerului de piele.

Anca Rusen

 

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.