In urma sedintei Comitetului National pentru Situatii Speciale de Urgenta desfasurata, luni, 9 martie, au fost adoptate urmatoarele masuri privind evitarea raspandirii infectiei cu COVID-19 (coronavirus):
A fost aprobata suspendarea procesului de invatamant in unitatile scolare din invatamantul prescolar, gimnazial, liceal, postliceal si profesional, in perioada 11-22 martie a.c., cu posibilitatea prelungirii acestei masuri in functie de situatie.
A fost aprobata suspendarea transportului rutier de persoane pentru toate cursele inspre si dinspre Italia. Masura este valabila de astazi, 10 martie pana pe 31 martie 2020.
De asemenea, incepand cu data de 12 martie si pana la 31 martie a.c. sunt suspendate transporturile feroviare catre si dinspre Italia.
Sunt sistate programele de studii de tip schimb de experienta si stagii de practica in spitale ale studentilor si cursantilor scolilor postliceale sanitare, daca nu au fost incepute inainte de 9 martie a.c.
A fost instituita obligatia pentru unitatile de alimentatie, precum si pentru furnizorii publici si privati de transport persoane, de a dezinfecta suprafetele frecvent, de a evita aglomeratia de persoane in spatiile comerciale, de a dezinfecta frecvent habitaclul in mijloacele de transport.
Pentru evenimentele cu un numar de maxim 200 de participanti, nu este necesar sa fie solicitat avizul directiei de sanatate publica.
Institutiile publice si private vor analiza posibilitatea ca o parte din personal sa-si poata desfasura atributiile de serviciu de la domiciliu.
Pana astazi, 10 martie, la nivel national au fost confirmate 17 cazuri de cetateni infectati cu virusul COVID – 19 (coronavirus) pe teritoriul Romaniei. Dintre cei 17 cetateni care au contactat virusul, 5 sunt declarati vindecati si au fost externati.
Toti pacientii internati au o stare generala buna, iar persoanele in varsta si care au boli cronice sunt monitorizate cu atentie. Acestia sunt internati in spitale din Bucuresti, Iasi, Cluj-Napoca, Timisoara si Craiova.
Pe teritoriul Romaniei, in carantina institutionalizata sunt 52 de persoane pentru care se efectueaza verificari pentru a depista daca au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 11.235 de persoane sunt in izolare la domiciliu si sub monitorizare medicala.
“Le reamintim cetatenilor sa ia in considerare doar informatiile verificate prin sursele oficiale si sa apeleze pentru recomandari si alte informatii la linia TELVERDE. De asemenea, cetatenii romani din strainatate pot solicita informatii despre prevenirea si combaterea virusului la linia special dedicata lor +4021.320.20.20”, potrivit unui comunicat al Grupului de Comunicare Strategica.
Pana la data de 9 martie 2020, au fost raportate 11 577 de cazuri in UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elvetia, Andora. Cele mai multe cazuri au fos inregistrate in Italia, Franta, Germania, Spania si Regatul Unit.
Etichete: masuri coronavirus, covid-19, scoli inchise coronavirus, cazuri coronavirus romania, informatii coronavirus, preventie coronavirus