Un studiu realizat in Israel arata ca un consum sporit de alimente procesate creste riscul de a dezvolta hipertensiune arteriala.
De asemenea, cercetarea a constatat ca alimentele procesate cresc riscul de exces de grasimi in sange (hiperlipidemie), a precizat Universitatea din Haifa, potrivit agentiilor Xinhua si Agerpres.
Mai mult, aceste alimente cresc riscul de inflamatie in randul persoanelor care sufera de boala ficatului gras, in special in randul fumatorilor.
Alimentele ultra-procesate sunt comercializate de obicei in ambalaje sigilate si contin aditivi pentru a spori gustul produselor sau pentru a prelungi durata lor de valabilitate.
In urma unui studiu ale carui constatari au fost publicate in jurnalul stiintific Liver International, o echipa de cercetatori de la UH, Centrul Medical de la Universitatea din Tel Aviv si de la Universitatea Washington din Seattle au descoperit ca un aport sporit de alimente ultra-procesate creste de aproximativ 1,5 ori riscul de hipertensiune arteriala, de hiperlipidemie si de nivel redus de colesterol ”bun” (HDL).
Totodata, dubleaza posibilitatea de a suferi de sindrom metabolic, care creste riscul de diabet, accident vascular cerebral si afectiuni cardiace si vasculare, potrivit studiului.
”Constatarile consolideaza importanta consumului de alimente neprocesate, impreuna cu reducerea aportului de alimente si bauturi ambalate, gata pentru consum”, au concluzionat cercetatorii, potrivit surselor citate.
Etichete: alimente procesate, risc sanatate alimente procesate, risc hipertensiune arteriala, risc sindrom metabolic