Cercetatorii de la Universitatea din Australia cred ca au gasit o modalitate de a o preveni dementa inainte de a da semne de manifestare, in urma unei colaborari cu o echipa de cercetare de la Institutul de Medicina Moleculara si de la Universitatea din California.
Oamenii de stiinta considera ca au creat cu succes o formula de vaccin care tinteste proteinele neregulate beta-amiloid si tau, cele care declanseaza aceasta maladie.
Profesorul de medicina Nikolai Petrovsky, de la Universitatea Flinders, a declarat miercuri pentru compania media News Corp ca daca descoperirea trece de testele pe oameni, ar putea fi disponibila pentru utilizarea pe scara larga in termen de maximum cinci ani, relateaza Agerpres.
„Daca avem succes in studiile clinice, in trei pana la cinci ani, am putea fi pe drumul spre unul dintre cele mai importante progrese din istoria medicala recenta”, a spus Petrovsky, citat de agentia Xinhua.
Dementa este un sindrom care afecteaza memoria unei persoane, gandirea si capacitatea sa de a indeplini sarcinile de zi cu zi si se manifesta preponderent la persoanele in varsta.