Un Centru Regional de Excelenta in Tratamentul Integrat al Infertilitatii urmeaza sa fie construit in Iasi, potrivit reprezentantilor Consiliului Judetean.
Proiectul urmeaza sa fie implementat la Spitalul de Obstetrica si Ginecologie ‘Elena Doamna’ si va fi expuse dezbaterii consilierilor judeteni in sedinta de consiliu.
„Vom supune spre aprobare realizarea proiectului ‘Centrul Regional de Excelenta in Tratamentul Integrat al Infertilitatii’ si alocarea sumei de 249.000 de lei pentru intocmirea documentatiei tehnico-economice. Planurile prevad ca noua cladire va avea cinci etaje, o suprafata totala de 9.600 de metri patrati, 60 de saloane cu o capacitate totala de 120 de paturi, 15 cabinete medicale, sali de consultatii si spatii administrative. Suma necesara pentru construirea centrului si achizitionarea aparaturii este de aproximativ 54 milioane de lei”, a declarat presedintele CJ Iasi, citat de Agerpres.
Potrivit sefului CJ Iasi, in sedinta ordinara de miercuri consilierii judeteni isi vor exprima votul si in ceea ce priveste realizarea proiectului pentru dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului de Obstetrica si Ginecologie ‘Elena Doamna’, aprobarea costurilor totale si a cofinantarii ce va fi asigurata de catre CJ.