Reprezentantii Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti cred ca unitatea medicala va deveni un centru de radioterapie de referinta in Romania.
„Incepand de astazi, avem convingerea ca in cel mult doi ani la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti vom deschide cel mai modern centru de radioterapie din tara de care vor beneficia bolnavii cu afectiuni oncologice”, a declarat managerul SUUB, sef lucrari dr. Adriana Nica, potrivit unui comunicat de presa.
Conform sursei citate, managerul Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti, sef lucrari dr. Adriana Nica a semnat contractul care prevede constructia si dotarea unui centru performant de radioterapie la SUUB. Acesta va avea o structura si o dotare cum au toate centrele moderne din Europa, respectiv doua acceleratoare, un CT simulator, un IRM, dar si brahiterapie. Valoarea contractului este de 69, 3 milioane de lei fara TVA.
In cadrul Clinicii de Oncologie de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti sunt tratati peste 500 de pacienti noi anual pentru care se administreaza tratamente curative si paliative. Se estimeaza ca aproximativ 40% din cazurile noi vor necesita radioterapie in scop curativ sau paliativ.
„In Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti se desfasoara o activitate medicala intensa, integrata cu activitatea didactica, de cercetare si stiintifica. Avand in vedere specificul de multidisciplinaritate al spitalului nostru, Centrul de Radioterapie pe care-l construim va permite pacientilor oncologici sa efectueze tratamente moderne aici, intr-un singur loc, fara a mai fi nevoiti sa se deplaseze in alte unitati medicale pentru radioterapie. Va fi un centru dotat si amenajat conform standardelor europene si unde specialistii nostri vor folosi tratamente de ultima generatie si aparatura de inalta performanta, totul, in beneficiul bolnavilor care au nevoie de acest tip de terapie”, a mai spus managerul SUUB, Sef Lucrari Dr. Adriana Nica conform comunicatului.
Aparatura medicala din Centrul de Radioterapie va cuprinde si:
– Doua acceleratoare liniare de ultima generatie. Acestea sunt complet integrate pentru radioterapie. Unul din ele trateaza cancerul oriunde in corp unde este indicat tratamentul cu radiatii, inclusiv plamani, san, prostata, cap si gat, avand puterea sa trateze rapid si sa furnizeze rate de doze extrem de precise. Celalalt este un sistem de iradiere care integreaza componente functionale ce permit integrarea imaginilor cu tehnicile de tratament si miscarile pacientului pentru a oferi o modalitate eficienta de tratament a cazurilor complexe si avansate;
– Aparat pentru brahiterapie;
– CT simulator;
– IRM
Sunt modele de aparate unice in Romania cu ajutorul carora pacientii oncologici vor putea beneficia de tratamente la cele mai inalte standarde.
Etichete: radioterapie, tratament oncologie, spitalul universitar de urgenta bucuresti, suub