Cu exceptia serviciilor acordate in cabinetele medicilor de familie si in ambulatoriul clinic de specialitate, care pot fi accesate fara utilizarea cardului de sanatate pana la data de 30 septembrie 2020, incepand cu data de 1 iulie toate celelalte servicii medicale, serviciile de ingrijiri la domiciliu, medicamentele si materialele sanitare, precum si dispozitivele medicale se acorda si se valideaza doar in baza acestui document electronic (sau a documentelor inlocuitoare, dupa caz), transmite CNAS.
Potrivit sursei citate, de la 1 iulie va fi reluata obligativitatea utilizarii cardului national de sanatate pentru serviciile medicale acordate in unitatile sanitare cu paturi si de catre furnizorii de investigatii paraclinice, furnizorii de ingrijiri medicale la domiciliu / ingrijiri paliative la domiciliu, furnizorii de servicii stomatologice, furnizorii de dispozitive medicale si furnizorii de medicamente.
De asemenea, persoanele asigurate pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate pentru care a fost instituita masura de carantina ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19 beneficiaza de concedii si indemnizatii pentru carantina, indiferent de locul in care aceasta se instituie.
Potrivit sursei citate, certificatele de concediu medical se elibereaza de catre medicii de familie dupa ultima zi a perioadei de carantina, dar nu mai tarziu de 30 de zile calendaristice de la data incetarii perioadei de carantina.
Potrivit CNAS, certificatele de concediu medical eliberate se pot transmite de catre medicii curanti catre persoanele asigurate, respectiv de catre persoana asigurata catre angajatori/case de asigurari de sanatate si prin mijloace electronice de transmitere la distanta.
Etichete: cardul de sanatate, servicii medicale, consultatii medicul de familie, consultatii ambulatoriu