Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, spune ca nu suntem in situatia reinstituirii starii de urgenta din cauza noului coronavirus, dar a reiterat ca urmatoarele saptamani vor fi dificile din punct de vedere epidemiologic.
“Sper sa nu ne transformam intr-un stat politienesc, dar populatia trebuie sa inteleaga ca trecem intr-un moment dificil. Urmatoarele doua saptamani vor fi dificile. Am avut o perioada de doua saptamani cu un vid legislativ in care aceleasi persoane au refuzat internarea, au refuzat o izolare, iar pana in momentul in care cei care fiind pozitivi nu isi vor trata boala o vor transmite in continuare. Atunci vom avea o crestere. Daca vom reusi sa impunem, conform legii, internare, izolare, tratarea celor existenti in spitale, atunci vom limita aceasta transmitere”, a declarat ministrul Tataru, citat de Agerpres.
Potrivit demnitarului, pragul rosu va fi atins in momentul in care toate locurile de la terapie intensiva vor fi ocupate.
“Cel mai grav scenariu este atunci cand vom avea un numar crescut de infectari de la o zi la alta care va sufoca sistemul medical, in mod special terapiile intensive, acele cazuri care necesita suport ventilator. In spitalele COVID sunt aproape 2.000 de paturi in Terapie Intensiva, din care 840 sunt complet utilate. In acest moment avem 300 de pacienti in Terapie Intensiva. Pragul rosu este sa avem 2.000 de bolnavi in terapie intensiva, ceea ce nu e previzibil in acest moment”, a mai spus ministrul.
El a adaugat ca in ultima vreme a aparut teama de infectarea cu Covid-19 chiar si printre contestatarii existentei virusului.
“Campaniile de informare au fost concurate de campaniile de dezinformare. Cand acestea vin de la influenceri sau oameni politici, avem neincredere la nivelul populatiei. A aparut teama si intre contestatari. Ii rugam doar sa se linisteasca”, a mai precizat ministrul Tataru, potrivit sursei citate.
Referitor la medicii contestatari, Nelu Tataru a sublinat ca acesta ‘este un lucru grav’.
Etichete: epidemie covid romania, cazuri covid-19 romania, nelu tataru