Peste 2.500 de persoane s-au testat gratuit, in luna august, pentru cancerul colorectal si leziuni precanceroase colorectale in cadrul programului de screening ROCCAS II Bucuresti- Ilfov.
“Testarile continua si in luna septembrie. Daca aveti intre 50 si 74 de ani si domiciliul in Bucuresti sau Ilfov, va asteptam la testare! Trebuie doar sa veniti cu buletinul/cartea de identitate. Nu trebuie sa fiti asigurat pentru a face testul. Testarea este gratuita, testul FIT este neinvaziv si nedureros si se face acasa. Testul FIT este un test de hemoragii oculte, care pune in evidenta existenta unei surse de sangerare la nivelul tractului digestiv, care nu se vad cu ochiul liber.”, transmite Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice din Romania ( COPAC).
In cadrul sesiunilor noastre de testare veti primi un test rapid FIT si vi se va explica modul in care trebuie facuta recoltarea acasa. Testul se face acasa, apoi il returnati in acelasi loc unde l-ati primit pentru a merge la laborator.
Persoanele cu test pozitiv sunt programate la colonoscopie gratuita cu sedare la Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central in cadrul programului ROCCAS II.
Programul ROCCAS II Bucuresti-Ilfov este derulat, pana in luna decembrie 2023, de Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central si Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice (COPAC).
Programul se desfasoara prin intermediul medicilor de familie inscrisi in proiect (aproximativ 70 in acest moment) si al evenimetelor publice de testare de la nivelul comunitatilor.
Obiectivul proiectului vizeaza cresterea accesului la servicii accesibile, durabile si de inalta calitate, inclusiv asistenta medicala si servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sanatate si servicii orientate catre preventie, depistare precoce (screening), diagnostic si tratament precoce al cancerului colorectal.
“Sunteti o persoana sanatoasa preocupata de preventie si ingrijirea sanatatii dumneavoastra? Aveti intrebari despre screeningul, diagnosticarea si tratamentul cancerului colorectal?
Pentru mai multe informatii si detalii, nu ezitati sa ne contactati!
Coordonator medical ROCCAS II: dr. Daciana Toma
E-mail: dacianatoma@yahoo.com
Coordonator medici de familie: Dr. STEFANI Constantin
Coordonator medici de familie: Dr. BERBEC Sorin
E-mail: roccas2-mf@scumc.ro”
Etichete: cancerul colorectal, leziuni precanceroase colorectale, testari gratuite