Colostrul, substanta secretata de organismul mamei in primele zile de alaptare, poate fi considerat un prim vaccin, datorita cantitatii mari de anticorpi pe care o contine, spun medicii.
„Noi, din pacate, avem un procent relativ mic de mame care alapteaza. Undeva un sfert din mamele din Romania isi alapteaza copiii pana la varsta de sase luni. (…) Colostrul poate fi considerat un prim vaccin. Cred ca lucrul care ne lipseste in momentul de fata foarte serios – si aici avem foarte mult de lucrat – este capacitatea noastra de a consilia femeia gravida. In primul rand, femeile gravide trebuie sa se prezinte la un medic de familie sau la un centru de asistenta maternala, iar daca nu avem, ar trebui sa cream astfel de centre. Ar trebui sa poata sa primeasca toate informatiile legate de avantajele alaptarii, avantaje care se refera la copii, dar si la mama”, a declarat Alexandru Rafila, presedintele Societatii Romane de Microbiologie, conform Agerpres.
Potrivit specialistului, exista studii care au demonstrat ca frecventa bolilor infectioase in cazul copiilor hraniti la san este ‘incomparabil mai mica’, deoarece colostrul protejeaza mucoasele de la nivelul cavitatii bucale, nasului si tubului digestiv.
De asemenea, si reprezentantul UNICEF in Romania, Pieter Bult, subliniaza ca, dincolo de hranire, alaptarea are si rolul de a consolida legatura dintre mama si copil.
„Asezand copilul, imediat dupa nastere, pe pielea mamei este un aspect esential pentru legatura dintre cei doi, care la randul ei este foarte importanta pentru dezvoltarea ulterioara a copilului. Si poate e bine de stiut ca acest lucru reduce probabilitatea abandonului, iar in Romania ne confruntam cu situatii generate de faptul ca unele mame isi abandoneaza nou-nascutii la maternitate” a afirmat Pieter Bult potrivit sursei citate.
De asemenea, nutritionistii spun ca mamele care alapteaza au nevoie de o dieta sanatoasa, echilibrata, cu un necesar suplimentar de aproximativ 500 de calorii.
Saptamana Internationala a Alaptarii este marcata in fiecare an in perioada 1 – 7 august.
Etichete: colostrul, alaptarea, dieta alaptare, beneficii alaptare