Autoritatile sanitare franceze confirma legatura intre riscul de cancer colorectal si expunerea la nitriti si nitrati, in special prin intermediul carnii procesate, intr-un aviz publicat recent, informeaza AFP.
Agentia nationala pentru securitatea sanitara a alimentatiei (Anses) din Franta a afirmat ca analiza datelor din studiile stiintifice publicate pe aceasta tema „se alatura clasificarii Agentiei Internationale pentru Cercetarea Cancerului (CIRC)”, relateaza si Agerpres.
In 2015, CIRC, care face parte din Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), a clasificat carnea procesata, in special mezelurile, drept cancerigene (categoria 1). Acestea ar favoriza, printre altele, cancerul colorectal, care ucide aproape 18.000 de persoane pe an in Franta. Nitritii ingerati sunt considerati cancerigeni potentiali (categoria 2A).
Anses „recomanda reducerea expunerii populatiei la nitrati si nitriti prin masuri proactive ce vizeaza limitarea expunerii prin intermediul alimentelor”.
Producatorii de mezeluri recurg la nitrati pentru a prelungi durata de valabilitate a produselor si pentru a preveni dezvoltarea bacteriilor ce cauzeaza in special botulismul, o afectiune neurologica grava care a fost in mare masura data uitarii ca urmare a progreselor in domeniul sanatatii. Acestia sunt totodata compusi ce dau suncii culoarea roz, care este in mod natural gri, mai scriu sursele citate.
„Desi reducerea nivelului de aditiv este de natura sa creasca in mod semnificativ riscul microbiologic” – si, prin urmare, dezvoltarea unor boli precum salmoneloza, listerioza sau botulismul -, Anses „considera ca poate fi avuta in vedere, sub rezerva implementarii unor masuri compensatorii validate pentru controlul acestui risc”. Spre exemplu, prin scurtarea termenelor de expirare a produselor sau prin actiuni in etapele de fabricatie (masuri de bioprotectie in crescatorii si abatoare).
In timp ce marii producatori au lansat deja sortimente de sunca „fara nitriti”, agentia avertizeaza impotriva solutiilor de substitutie pe baza de „extracte vegetale” – „aceasta nu constituie o alternativa reala in masura in care (acesti substituenti) contin in mod natural nitrati care, sub efectul bacteriilor, sunt transformati in nitriti”.
„Aceste produse asa-numite „fara nitriti adaugati” sau cu „zero nitriti” contin asadar nitrati si nitriti ascunsi”, a subliniat agentia, potrivit surselor citate.
In aceasta iarna, in Franta, s-au starnit dezbateri aprinse intre producatorii de mezeluri, care apara traditii centenare, ce respecta legea, si asociatiile de consumatori si Liga impotriva cancerului, care pledeaza pentru interzicerea totala a aditivilor.
Anses recomanda, asadar, continuarea cercetarilor pentru „stabilirea valorii de referinta toxicologica tinand cont de co-expunerea” la aditivi, dar si lansarea de noi studii epidemiologice pentru a imbunatatirea cunostintelor despre asocierea cu riscul de aparitie a diferitelor tipuri de cancer.
Intre timp, agentia franceza recomanda limitarea consumului de mezeluri la 150 de grame pe saptamana si adoptarea unei diete diversificate, cu cel putin cinci portii de fructe si legume pe zi.
Etichete: nitriti, nitrati, alimente procesate, mezeluri, risc de cancer