Raed Arafat, seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, spune ca oamenii trebuie sa se vaccineze si nu sa astepte tratamentul impotriva COVID-19, care este mai toxic decat un vaccin. Potrivit medicului, vaccinul stimuleaza sistemul imunitar natural.
“Incep sa apara tratamente, dar eu vreau sa spun tuturor celor care asteapta tratamentul, sa citeasca foarte bine: tratamentul e mai toxic decat orice vaccin, deci tratamentul este o substanta chimica pe care o introduci pentru a trata, pentru a opri virusul respectiv – are un impact asupra corpului, ca orice tratament pe care-l luam – sunt substante chimice pe care le introducem pentru a combate un virus, un microb. Pe cand vaccinul este un mod de a stimula un sistem imunitar natural, care reactioneaza la virusul respectiv. Asa ca sa nu astepte, vaccinul ramane solutia”, a declarat Raed Arafat in cadrul ‘Maratonului Informarii’ care a avut loc la finalul saptamanii trecute.
Arafat a mai subliniat ca valul 4 al pandemiei nu s-a incheiat, in ciuda scaderii numarului de cazuri, si ca, daca oamenii nu se vor vaccina, este posibil ca un nou val sa aiba un efect asemanator celui actual.
Etichete: tratament anti-covid, tratament pentru coronavirus, vaccin anti-covid