In judetul Braila, in primele cinci luni ale anului s-au inregistrat aproximativ 200 de cazuri de varicela, cu 50 de cazuri mai multe decat in aceeasi perioada a anului trecut.
„In primele cinci luni ale acestui an, medicii braileni au comunicat 185 de cazuri de varicela. Fata de aceeasi perioada a anului trecut, se observa o crestere a imbolnavirilor. Sunt cu 52 de cazuri mai multe. Varicela nu se afla in Programul National de Imunizare si nu putem spune daca aceste persoane erau sau nu imunizate cu vaccinul antivaricela”, a declarat dr. Gabriel Ciochina, directorul Directiei de Sanatate Publica Braila citat de Agerpres.
Conform sursei citate, cele mai multe cazuri, respectiv 144, au fost raportate in mediul urban, in cel rural fiind 41 de cazuri, iar incidenta cea mai mare este in randul copiilor cu varste cuprinse intre 5 si 9 ani, respectiv 11-14 ani.
Etichete: varicela, simptome varicela, vaccinare varicela