Medici si reprezentantii pacientilor fac un apel catre tinerii pana in 45 de ani sa doneze celule stem hematopoietice.
La fiecare 35 de secunde, undeva in lume, cineva este diagnosticat cu un cancer de sange, iar in fiecare an, peste 80.000 de oameni din toata lumea cauta un donator compatibil de celule stem in afara familiei.
Donatorii sunt testati cu ajutorul unui kit si daca sunt compatibili, vor fi introdusi in Registrul National al Donatorilor Voluntari de Celule Stema Hematopoietice, relateaza Agerpres.
“Pentru donatori nu este nici greu, nici dureros. Este o interventie intr-adevar usor invaziva, dar nu dureroasa. Dar, punand in balanta de fapt ca vom salva o viata, atunci durerea nu mai exista. Important este sa ne dorim acest lucru, pentru ca in Romania nu prea exista cultul donarii de organe, de celule si atunci este nevoie sa mediatizam acest lucru, sa ajungem si noi din urma tarile educate din punct de vedere sanitar si, gandindu-ne ca vom salva vieti, fiecare isi poate face un test cu un chit la cerere, pe care noi il vom pune la dispozitie, un raclaj in cavitatea bucala, care poate fi trimis la laborator pentru a fi incadrat din punct de vedere genetic in lista donatorilor’, a declarat Cezar Irimia, presedintele Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), conform sursei citate.
Testul este gratuit si este pus la dispozitie de Federatia Asociatiei Bolnavilor de Cancer cu sprijinul sponsorilor.
Inscrierea in Registrul National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice se poate face pana la 45 de ani, dar, daca un bolnav are in familie un donator compatibil, aceasta se poate face pana la varsta de 60 de ani.
In Registrul National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice sunt inscrise 63.177 de persoane. Pentru aproximativ 50% dintre pacientii romani care nu au donator inrudit, nu exista in prezent donatori compatibili nicaieri in lume si nu au sansa de a face un transplant de celule stem hematopoietice, care le-ar putea salva viata, a subliniat dr. Aurora Dragomiristeanu, director general Registrului, potrivit Agerpres.
Orice persoana sanatoasa cu varsta intre 18 si 45 de ani poate deveni donator voluntar de celule stem hematopoietice, iar inscrierea in Registrul Donatorilor se poate face pe www.registru-celule-stem.ro/implicate/, completand un formular cu datele personale de contact.
In fiecare an, la data de 28 mai este marcata Ziua Mondiala de Lupta Impotriva Cancerelor de Sange.
Etichete: donare celule stem, celule hematopoietice, cancer de sange