Centrele de Transfuzii Sanguine din tara fac apel la cetateni sa vina sa doneze sange, pentru ca nevoia este imensa. In multe centre, prezenta donatorilor a scazut considerabil. Reamintim ca restrictiiile de circulatie nu se aplica in cazul celor care merg sa doneze sange.
“Traversam o perioada foarte grea, din cauza acestei pandemii declansate de noul coronavirus, in sensul ca numarul de donatori a scazut foarte mult. In ultima perioada, e adevarat, numarul donatorilor era intr-o permanenta descrestere, fapt pentru care am apelat, in nenumarate randuri, prin mass-media, pentru a convinge oamenii sa vina sa doneze. Acum, este si mai greu, avand in vedere si ca s-a instituit starea de urgenta prin care oamenii sunt sfatuiti sa stea in casa. Oamenii trebuie sa stie ca centrele de donare functioneaza si in aceasta perioada, insa, pentru a-si desfasura normal activitatea, au nevoie de donatori. Spitalele lucreaza in continuare, numarul de internari e acelasi si chiar mai mare, deci este nevoie de sange. Fac un apel din tot sufletul meu la cetatenii judetului Caras-Severin, sa vina sa doneze sange, pentru ca sangele nu-l putem achizitiona din farmacii”, a declarat Rodica Neaga, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Caras-Severin, citata de Agerpres.
Ea a precizat ca sangele este un produs vital si ca orice punga de sange poate salva pana la trei vieti.
La Centrul de Transfuzii Sanguine Caras-Severin s-au luat, ca in toate institutiile, o serie de masuri, printre care, s-au suplimentat solutiile dezinfectante, iar donatorilor li se dau masti si botosei.
Etichete: donare de sange, nevoie de sange in spitale, conditii donare de sange