„Alege sa fii sanatos!” proiect UMF Carol Davila privind impactul negativ al fumatului



Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti a lansat proiectul „Alege sa fii sanatos!” privind impactul negativ al fumatului asupra sanatatii.

Presedintele Societatii Romane de Pneumologie, prof. dr. Florin Mihaltan, semnaleaza, intr-un comunicat transmis miercuri de Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti, ca fumatul are un impact negativ major atat asupra fumatorilor, cat si nefumatorilor, prin expunere la fumat pasiv si/sau involuntar, iar speranta de viata a fumatorilor scade in medie cu 10 ani fata de nefumatori.

Potrivit sursei citate, tabagismul induce noua din 10 cazuri de cancer pulmonar. Comparativ cu nefumatorul, fumatorul are un risc de cancer pulmonar de 23 ori mai mare in cazul barbatilor si de 13 ori mai mare in cazul femeilor.

Alte riscuri la care se expun fumatorii activi sunt: riscul de a deceda prin boala obstructiva cronica, acesta fiind de 12-13 ori mai mare fata de nefumatori, progresia cu 50% mai rapida a aterosclerozei, riscul de doua pana la noua ori mai mare de a face un infarct miocardic si riscul de cinci ori mai mare de a dezvolta diabet zaharat de tip 2, releva comunicatul potrivit Agerpres.

Pentru femeia gravida, daca fumeaza, exista de 1,3 — 2,5 ori mai multe sanse de a avea o nastere prematura, iar fumatul in timpul sarcinii induce intre 20% si 90% dintre cazurile de moarte subita infantila.

Si in cazul fumatorilor pasivi creste riscul de aparitie a cancerului pulmonar cu 20-30% si de boli cardiace cu 25-35%, indica sursa citata.

„In acest context, Legea antifumat nr. 15 din 2016 a incercat sa protejeze atat fumatorul pasiv, cat si fumatorul activ, iar efectele sale deja se fac resimtite pe toate planurile, de la protectia salariatului nefumator pana la apararea celor dragi de acasa. Partea de educatie a populatiei este misiunea ‘halatelor albe’, iar angrenarea Universitatii de Medicina si Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucuresti in actiuni de preventie are exact aceasta misiune”, mai scrie in comunicat conform sursei mentionate.

Romania a urcat 12 locuri in lupta antifumat, fapt constatat la cea de-a 7-a Conferinta Europeana „Tobacco or Health”, care a avut loc in luna martie, unde s-au prezentat rezultatele activitatilor de dezvoltare si implementare a politicilor privind controlul consumului de tutun in 35 de tari europene, folosind un instrument numit „Scala politicilor de control al consumului de tutun”, conform recomandarilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii si Bancii Mondiale.

In cadrul acestui eveniment a fost subliniat progresul facut de Romania, care a urcat de pe locul 19, unde era in 2013, pe locul 7, unde se afla in prezent. Acest progres spectaculos se datoreaza in principal adoptarii legislatiei de interzicere a fumatului in spatiile publice inchise, adoptarii Directivei Europene privind produsele din tutun, precum si initierii celei mai ample dezbateri pe teme de sanatate in spatiul public o data cu modificarile legislative, sustine sursa citata.

 

 
Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical
INSCRIE-TE LA NEWSLETTER
 
 
 
Campanie sustinuta de: