80 de copii din judetul Alba au fost vaccinati impotriva rujeolei, in cadrul unei campanii a Directiei de Sanatate Publica (DSP).
Potrivit unui comunicat de presa, la actiunea de vaccinare care a avut loc in comuna Hoparta, zona in care acoperirea vaccinala este scazuta, a fost prezent si primarul localitatii, Augustin Popa, dar si medicii Paul Ivanov si Mirel Duda, medici de familie pe a caror liste se regasesc majoritatea copiilor din colectivitate.
In zilele urmatoare vor fi imunizati si ceilalti copii care nu au fost gasiti la domiciliu. Actiunea a fost sprijinita de Consiliul Judetean Alba si Prefectura Alba.
„Inspectorii DSP Alba au luat, din nou, decizia sa se deplaseze in teritoriu, pentru derularea unei ample actiuni de vaccinare, dupa ce in urma cu o luna au facut un demers similar, fiind prezenti in zone afectate de rujeola, la Aiud si Unirea. Astfel de actiuni si-au dovedit eficienta, iar dupa vaccinare nu au mai aparut cazuri de imbolnaviri”, scrie in comunicatul de presa.
In zilele urmatoare, in judetul Alba va continua campania de vaccinare ce se desfasoara sub sloganul „Impreuna reusim sa salvam vieti”. Aceasta este derulata in parteneriat cu Colegiul Medicilor, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, autoritati locale si judetene, respectiv reprezentantii guvernului in teritoriu. Totodata, vor fi implicati si asistentii comunitari si mediatorii sanitari.