Vanzarea de oua si carne de pasare de catre producatorii individuali, interzisa in sectorul 1 Bucuresti

Comercializarea de pasari si oua de catre producatorii individuali a fost interzisa in toate pietele din sectorul 1 din Capitala, incepand de vineri, 10 februarie, pentru o perioada de 30 de zile.
Aceasta decizie s-a luat de Celula de criza constituita la nivelul Primariei, pentru a combate raspandirea cazurilor de gripa aviara.

In schimb, nu a fost restrictionata comercializarea de produse avicole in supermarket-uri si in celelalte magazine autorizate, a informat Primaria sectorului 1, prin intermediul unui comunicat.

Totodata, in sectorul 1 a fost interzisa organizarea de targuri si expozitii de pasari. Incepand de sambata, Politia Locala Sector 1 va demara controale in piete privind comercializarea de pasari si oua. Aceste controale vor fi dublate si de Administratia Pietelor Sector 1, in special in Piata 16 Februarie.

„Raspundem cu masuri concrete, in limita competentelor pe care le avem, pentru a preveni raspandirea acestor cazuri izolate de gripa aviara. Toti directorii din primarie stiu ce au de facut pentru ca populatia sa fie in siguranta si situatia sa fie tinuta sub control”, a declarat primarul Dan Tudorache, potrivit Agerpres.

O alta masura dispusa vineri dimineata de celula de criza consta in verificarea de catre Politia Animalelor a gospodariilor care detin pasari, pentru a se asigura ca acestea sunt tinute inchise si nu vin in contact cu pasarile salbatice.

De asemenea, Politia Locala a inceput o ampla campanie de informare a cetatenilor cu privire la masurile ce trebuie luate pentru prevenirea raspandirii cazurilor de gripa aviara, distribuind si afisand in locuri vizibile pliante informative.

O celula de criza pentru combaterea raspandirii cazurilor de gripa aviara a fost constituita la nivelul Primariei sectorului 1, joi, dupa ce au fost depistati cinci pescarusi morti pe malul lacului Grivita, in aval de barajul Straulesti, in cazul carora Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala a confirmat influenta aviara.


Intrebarile adresate pe alte pagini ale site-ului decat cele de mai sus nu se transmit automat catre medici.

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.