Federatia Mondiala a Sanatatii Mintale marcheaza an de an, la data de 10 octombrie, Ziua Mondiala a Sanatatii Mintale, ocazie cu care aduce in atentia publica o problema de sanatate prioritara.
Campania din 2016 are ca tema “Demnitate in sanatatea mintala — Primul ajutor in sanatatea mintala pentru toti”, potrivit site-ului wfmh.com.
Campania a pornit de la faptul ca mii de oameni cu probleme de sanatate mintala, din intreaga lume sunt lipsiti de drepturile omului, fiind discriminate, stigmatizate, marginalizate, supuse abuzurilor emotionale si fizice de catre comunitatea in care traiesc.
Tulburarile mintale apar in toate culturile si in toate etapele vietii. Ele sunt consecinte sau factori de risc pentru multe alte probleme de sanatate.
Pe langa ceilalti factorii genetici si psihici, integritatea sanatatii mintale se asociaza cu schimbarile sociale rapide, cu nivelul stresului de la locul de munca, discriminarea de gen, excluderea sociala, stilul de viata nesanatos, riscurile violentei de toate tipurile (fizica, verbala, conjugala, stradala etc), cu alte probleme de sanatate, cu accesul la ingrijire si tratament si cu incalcarile drepturilor omului.
Sistemele sanitare din intreaga lume se confrunta cu probleme enorme in acordarea de ingrijiri in domeniul sanatatii mintale si in protejarea drepturilor pacientilor cu afectiuni grave.
Resursele disponibile sunt insuficiente, nu sunt distribuite echitabil si sunt ineficient folosite. Drept urmare, o majoritate larga a persoanelor cu tulburari mintale din multe tari ale lumii nu primesc nici un ajutor.
Ziua mondiala a sanatatii mintale a fost stabilita in anul 1992 de catre Federatia Mondiala pentru Sanatate Mintala (World Federation for Mental Health – WFMH) si are scopul de a creste gradul de constientizare si educare la nivel mondial in privinta sanatatii mintale.