Directia de Sanatate Publica Hunedoara i-a anuntat pe medicii de familie din Valea Jiului ca vor vaccina copiii impotriva hepatitei de tip A.
Cotidianul local Cronica Vaii Jiului relateaza ca DSP Hunedoara a recoltat probe de apa din retelele din zonele afectate si colaboreaza cu societatea de apa si canalizare.
De asemenea s-au repartizat dezinfectanti de la DSP, care vor fi distribuiti prin intermediul primariilor
„Medicii de familie au fost auntati ca pot face vaccin la populatia infantila pentru prevenirea hepatitei de tip A, care poate sa apara in asemenea situatii de calamitate. Vaccinarea se face cu aprobarea apartinatorilor, care trebuie sa se prezinte la medicul de familie. S-au recoltat probe de apa din retelele din zona afectata, iar Apa Serv ne-a transmis la randul sau rezultatele analizelor, care oricum se face permanent. DSP Hunedoara a dat si substante dezinfectante primariilor, care se vor ditribui de catre acestea”, a declarat dr. Cecilia Birau purtator de cuvant la DSP Hunedoara, citata de Cronica Vaii Jiului.
In week-endul de Rusalii, Valea Jiului a fost lovita intr-o seara de o ploaie cumplita cu grindina mai mare decat oul de gaina, iar in seara urmatoare de o ploaie torentiala de cateva ore. In urma ploilor, mai multe cartiere din orasele Vaii Jiului au fost inundate, iar unii oameni au pierdut toata agoniseala de-o viata.
Din solidaritate, un medic de familie din Petrosani a initiat o campanie umanitara pentru sinistrati.